Gheorghe Folea Blog

PNL – Colegiul Dragasani

Arhiva pentru November, 2008

Gheorghe Folea, un candidat serios, muncitor şi competent, pentru zona Drăgăşani – Berbeşti
Liberalii nu se fac de râs în aceste alegeri, aruncând în cursă personaje controversate doar pentru a scuti bani, ci propun oameni serioşi şi bine pregătiţi. Unul din aceştia este medicul Gheorghe Folea. Cu minuţiozitatea cu care un bun doctor şi-a consultat pacienţii, candidatul PNL pentru Senat pe zona Drăgăşani – Berbeşti Gheorghe Folea şi-a identificat deja problemele care trebuie rezolvate pentru locuitorii comunelor ce alcătuiesc acest colegiu. De fapt, acestea sunt probleme specifice primăriilor, dar un viitor parlamentar are misiunea de a soluţiona exact acele chestiuni ce ţin de bunăstarea şi nivelul de trai al unei comunităţi, la fel cum un medic recomandă şi aplică cel mai bun tratament pentru pacienţii săi. Acestea sunt incredibil de multe, dar nu-l sperie pe medicul care a avut de înfruntat adeseori boli ce păreau fără leac.

Pentru Sineşti, liberalul şi-a propus, ca viitor senator, o listă ce include încălzire centrală pentru comuna Sineşti, aducerea de piatră (macadam) pentru reabilitarea drumurilor, precum şi rezolvarea problemei alimentării cu apă a comunei. La Măciuca, este necesară  achiziţionarea unei ambulanţe, alimentarea cu apă, pentru ca oamenii să nu se mai chinuie cu găleţile scoase din puţ, realizarea canalizării şi o sală de sport. (more…)

  • 0 Comentarii
  • Filed under: Articole
  • Medicul Alin Pavelescu, care lucrează de mai bine de 24 de ani la spitalul din localitate, a avut foarte multe de spus despre candidatul PNL la Senat pe colegiul Drăgăşani- Bălceşti. Dr. Folea cu dr. Alin Pavelescu se cunosc de fapt, bine de tot. Despre candidatul PNL, Pavelescu spune că este unul dintre cei mai valoroşi oameni politici, aşa cum rar se întâlnesc în ziua de azi: „Dr. Gheorghe Folea este un om de valoare, cunoscut, cunoscut prin ceea ce a realizat pe plan profesional şi chiar comunitar… A făcut un dispensar în Orleşti; ideile sale în plan politic au dat rezultate excelente, a avut o perfectă colaborare cu administraţia locală. A făcut lobby permanent pentru atragerea fondurilor. Prin colaborarea bună cu administraţia locală a făcut un primar de altă coloratură politică să treacă pur şi simplu la PNL, pentru că a fost sprijinit foarte mult de domnul Folea. Doctorul Folea a adus toate beneficiile pentru locuitorii comunei Orleşti.
    Pe de altă parte, dr. Folea este un om cu carte. Este mare lucru în ziua de azi. Eu, unul m-am săturat de oameni cu diplome luate la apelul de seară, care vin să ne dea lecţii de moralitate, ca să nu mai vorbim de alte lucruri. E! – domnul Folea a învăţat ce înseamnă moralitatea şi se poate adapta la orice situaţie. Nu poate fi manipulat! Va face o politică corectă şi vor afla şi cetăţenii noştri de planurile lui, pe care le aşteptăm cu toţii. Eu garantez pentru el. Este cunoscut în zonă. Dr. Folea s-a prezentat la toate posturile de televiziune. A susţinut un interviu chiar aici în Drăgăşani, la noi. În ceea ce priveşte competiţia cu ceilalţi, are şanse. Eu cred că încă nu şi-a spus ultimul cuvânt în această campanie. Este un om modest, dar în discuţia cu omul excelează. Eu îl cunosc foarte bine. Este avantajat faţă de ceilalţi pentru că a cunoscut omul, relaţionează altfel cu cetăţenii. În această meserie, de medic, a învăţat să relaţioneze altfel, mai bine”.
    Acestea fiind zise, nu se poate concluziona decât că dr. Folea este un candidat de ispravă. Dacă locuitorii din colegiul Bălceşti- Drăgăşani s-au lămurit în privinţa lui, în curând se pare că fruntea acestuia va fi încununată cu laurii victoriei.

  • 0 Comentarii
  • Filed under: Articole
  • Cu minuţiozitatea cu care un bun doctor şi-a consultat pacienţii, candidatul PNL pentru Senat pe zona Drăgăşani – Berbeşti Gheorghe Folea şi-a identificat deja problemele care trebuie rezolvate pentru locuitorii comunelor ce alcătuiesc acest colegiu. De fapt, acestea sunt probleme specifice primăriilor, dar un viitor parlamentar are misiunea de a soluţiona exact acele chestiuni ce ţin de bunăstarea şi nivelul de trai al unei comunităţi, la fel cum un medic recomandă şi aplică cel mai bun tratament pentru pacienţii săi. Acestea sunt incredibil de multe, dar nu-l sperie pe medicul care a avut de înfruntat adeseori boli ce păreau fără leac. Pentru început, vom prezenta ,,diagnosticele” stabilite de medicul-candidat pentru cinci localităţi. Ştefăneştiul este o comună mare, cu mulţi locuitori şi probleme pe măsură. Aceasta a avut parte de edili care au ştiut să încânte electoratul cu reabilitarea sediului instituţiei sau cu instalarea unor becuri pentru iluminarea electoratului, însă acestea s-au dovedit a fi insuficiente, întrucât 1 iunie a a dus schimbarea. Comuna a rămas cu aceleaşi probleme; gunoiul, drumuri încă neasfaltate şi semănând cu nişte tranşee, lacune în alimentarea cu gaze. Folea consemnează în programul său de viitor deputat şi asfaltarea drumurilor Dobruşa de Sus – Dumitraşcu – 3 kilometri şi Hunciuleşti – 1,5 km, primărie, gară – 1 km.
    La Mitrofani, acesta a inclus în program asfaltări de drumuri comunale, alimentarea cu apă  a localităţii, un nou sediu de poliţie, precum şi o nouă grădiniţă pentru copii. Locuitorii din Drăgoeşti, cu care acesta a discutat au indicat nemulţumiri vizând extinderea reţelei de apă, canalizare, epurare, asfaltarea unor drumuri săteşti, canalizarea gârlei Geamăna Pod – lac de acumulare Zăvideni. Proiectele sunt deja făcute, dar trebuie dat curs ducerii lor la îndeplinire. Cei din Pesceana au nevoie de aducţiune de apă, canalizare, un cămin cultural, precum şi de asfaltarea mai multor drumuri comunale. La Alunu, de asemenea, este nevoie de asfaltarea drumuri comunale şi săteşti, dar şi de alt gen de nevoi; construirea unei baze sportive şi a unei biserici la Lăurda.

  • 0 Comentarii
  • Filed under: Articole
  • Unul din cei trei senatori propuşi de PNL Vâlcea este medicul Gheorghe Folea pentru Colegiul Drăgăşani, un medic numai bun de pus la rană, sau cel puţin, aşa afirmă pacienţii săi, care nu sunt deloc puţini. În cei 25 de ani de activitate, Folea a dovedit cu prisosinţă că este un bun profesionist, un om răbdător şi înţelegător cu oricine i-a deschis uşa cabinetului, experienţa sa profesională este de invidiat. În prezent, liberalul este membru al Biroului Permanent Teritorial PNL, preşedintele Comisiei medicale a partidului şi unul din cei 10 consilieri judeţeni autentici de dreapta. Candidatul liberal este cel care a făcut ca localitatea Orleşti, căreia îi aparţine cu sufletul să aibă, printre primele din mediul rural, ambulanţă proprie, iar programul său electoral susţine idea dotării cu ambulanţe în mediul rural în general, ca şi cu aparatură medicală necesară. De asemenea, acesta este adeptul ideii că o farmacie în fiecare comună, cel puţin, este o necesitate. Despre sistemul medical şi ce se poate face pentru însănătoşirea lui, Gheorghe Folea crede că în timpul fostelor guvernări nu s-a mişcat mare lucru, iar în ciuda reformelor întreprinse de actualul guvern, destul de însemnate, problema nu este încă rezolvată, s-au parcurs abia o treime din paşii ce trebuie făcuţi.

    De ce s-a hotărât Gheorghe Folea să candideze?

    ,,Din două motive; întâi pentru că am fost votat în competiţia internă, în Biroul Permanent Teritorial, pentru Colegiul Senatorial de sud, sunt un om al locului, am 20 de ani de activitate medicală la Orleşti, sunt, cum s-ar spune, de-al casei. Totuşi, nu m-am limitat a fi doar un medic pentru spaţiul rural, ci mi-am extins activitatea şi în mediul urban, profesez şi pe zona Drăgăşaniului. Un al doilea motiv este că nu sunt cunoscut în alte zone”.

    Ce crede candidatul liberal despre Sănătate:

    Folea nu e de accord cu strategia propusă de Băsescu în domeniul sănătăţii, ştiind prea bine, ca specialist în domeniu cu ce se mănâncă. Aceasta strategie este destul de sărăcuţă şi cam evazivă. ,,A fost făcută o reală reformă abia în perioada acestei guvernări, înainte s-a făcut prea puţin, dovadă stau realităţile pe care le-am întâmpinat. Am discutat cu mai mulţi colegi şi manageri de spitale şi am concluzionat că suntem abia cam la 30% din drum pentru a ajunge la standarde europene. Trebuie puse la punct temeinic infrastructura, personalul medical şi aparatura medicală, acestea sunt cele trei chei ce ne-ar putea aduce confortul dorit”. (more…)

  • 0 Comentarii
  • Filed under: Articole